Intuneric si lumina. Zi si noapte. Acestea sunt unele din cele mai importante indicii despre perioada de somn si perioada de stare alerta, pe care le internalizam inca din primele saptamani de viata. De ce este important ca bebe sa doarma in intuneric?
Ceasul biologic si sistemul nervos al bebelusilor este imatur in primele 3 luni de viata. De aceea somnul acestora este haotic, nu urmeaza un tipar sau un program fix.
Nou nascutii dorm intre 16 si 18 ore pe zi, in episoade frecvente de somn de zi si in calupuri de somn ceva mai mari pe timpul noptii.
Dupa varsta de 3 luni, cantitatea mare de somn a bebelusului se muta spre noapte si este din ce in ce mai mult timp treaz pe timp de zi.
De ce este important sa facem intuneric complet la somn?
Primul motiv pentru care ne dorim sa avem mereu intuneric la somn este secretia corecta de melatonina.
Melatonina, hormonul care anunta intreg organismul ca urmeaza perioada de somn, este un hormon ce se secreta la intuneric. Mai multe despre melatonina puteti citi si in studiu de aici. Lumina (naturala sau artificiala) opreste secretia de melatonina si intarzie sau incurca adormirea usoara.
Pentru a ajuta un bebelus sa aiba un somn sanatos si ritm circadian robust, este esential sa il ajutam sa inteleaga corect perioadele de somn si stare de veghe. Pentru a face acest lucru, incepeti prin a-l expune pe bebe la cat mai multa lumina naturala dimineata si in perioadele in care este treaz si limitati sau reduceti mult intensitatea luminii artificiale in a doua parte a zilei, mai ales cu 2-3 ore inainte de somn.
Al doilea motiv pentru care ne dorim sa avem mereu intuneric la somn este reducerea suprastimularii. In primii ani de viata, copiii se stimuleaza foarte usor daca pot observa lucrurile care ii inconjoara in camera de somn.
La varste mici, chiar si culoarea cearsafului, marginea patului, forma lustrei sau lumina care intra prin perdea, constituie elementele fascinante ce ii vor incanta constant pe bebelusi. Tendinta lor va fi mai degraba sa exploreze, sa observe si nu sa inchida pleoapele si sa intre in somn.
La trezirile partiale, cand deschid un pic pleoapele, daca pot distinge bine obiectele din camera, se vor trezi complet, in loc sa intre in urmatorul ciclu de somn.
Intunericul la somn ii ajuta pe cei mici sa adoarma mai usor si sa aiba un somn inalt calitativ.
Nu va incurca bebe ziua cu noaptea daca are mereu intuneric complet la somn?
Deloc. Atat timp cat avem un bebelus sanatos din punct de vedere medical, ritmul lui circadian se va maturiza sanatos.
Este important sa ii expunem pe bebelusi la lumina naturala dimineata si in toate perioadele de veghe pe timpul zilei. La somn, putem pastra mereu intuneric complet fara sa ne facem griji ca nu va distinge ziua si noaptea.
La trezirile partiale de peste noapte, pastrati mereu intuneric si nu il scoateti pe bebe din camera de somn si din mediul de somn. Il veti ajuta astfel sa aiba o perioada de noapte neintrerupta. Daca pe timpul noptii aprindem lumina sau iesim din camera de somn si ne jucam, ritmul circadian al celui mic va fi cu siguranta afectat si secretia de melatonina va fi constant intrerupta de lumina la care va fi expus pe timpul noptii.
Va mai dormi bebe pe lumina vreodata?
Aceasta este una din ele mai frecevente intrebari pe care le primesc in cadrul consultatiilor. E drept, m-am intrebat acelasi lucru la randul meu atunci cand am inceput sa studiez importanta intunericului la somn.
Bebelusii pot dormi si pe lumina, mai ales in primele saptamani de viata. O data cu implinirea varstei de 2-3 luni, le va fi din ce in ce mai greu sa adoarma si sa mentina un somn pe o durata recomandata daca au parte de lumina la somn.
La varsta de 4-5 luni somnul de zi poate deveni o adevarata provocare daca nu avem grija de igiena, mediul si programul de somn. Bebelusii la varsta aceasta adorm de cele mai multe ori leganati prin casa sau in sistemul de purtare, plimbati in brate sau in carucior si masina, alaptati sau leganati pe picioare.
Dezvolta astfel diverse asocieri de somn care din pacate nu fac decat sa influenteze negativ atat adormirea cat si calitatea si cantitatea somnului de zi si de noapte. Mai multe despre somnul bebelusilor in primele luni de viata puteti citi si aici .
Bebelusii pot dormi bine, atunci cand le oferim tot ceea ce au nevoie pentru a putea initia si continua somnul pe intreaga perioada alocata perioadelor de somn. Intunericul este esential pentru somnul bebelusilor si copiilor in primii ani de viata.
O data cu cresterea, copiii vor putea dormi si pe lumina. Insa calitatea somnului va fi mereu mai slaba atunci cand nu au intuneric la somn.
Alegerea intunericului la somn ramane astfel o decizie pe care o luati gandidu-va mereu la cat de bine va doriti sa doarma copilul.
Daca aveti nevoie de ajutor pentru oricare din problemele de somn cu care va confruntati, ma puteti contacta la oana@somnicdepitic.ro.