Publicat pe

Asocierile de somn

Toți bebelușii se trezesc în timpul nopții. Ca și noi, adulții, care ne trezim parțial/pentru intervale foarte scurte în timpul nopții. Diferența dintre noi și un bebeluș este că noi am învățat ce să facem ca să adormim imediat la loc. De cele mai multe ori, nici măcar nu ne amintim de aceste treziri parțiale.

Aceste treziri sunt perfect normale!

Diferența dintre un bebeluș care doarme toată noaptea și un bebeluș care se trezește des constă în ceea ce facem noi, părinții, atunci când se trezește copilul. Unii bebeluși își schimbă poziția, alții își strâng păturica în brațe, sau își freacă genunchii și adorm la loc, pe când alții plâng după ajutorul părinților, pentru a reuși să adoarmă din nou.

Copiii care plâng după ajutor sunt cei care au fost legănați, hrăniți sau plimbați ca să adoarmă. Dorința lor este legitimă, plânsul lor este justificat. Este singurul mod în care au fost adormiți până acum. Copilul care este legănat ca să adoarmă înțelege că, pentru a putea adormi, are nevoie să-l legene mămica. Aceasta este o asociere. Copilul nu cunoaște nicio altă modalitate de a adormi, și cel mai bun lucru pe care îl putem face este să începem să îi arătăm copilului că există mai multe opțiuni pentru a putea adormi.

Avem două tipuri de asocieri cu somnul: cele care sunt controlate de părinți și cele care sunt controlate de copil. Cu cât creăm mai multe asocieri cu somnul care pot fi controlate de copil, cu atât îi va fi mai ușor să se calmeze și să adoarmă din nou, bucurându-se de o senzație de securitate și confort.

Ce puteți face:

  1. Pentru un nou-născut, primul lucru pe care îl puteți face este să puneți întotdeauna copilul în pătuțul său pentru somn. Dacă respectați această regulă, bebelușul va învăța mult mai ușor să adoarmă singur și nu își va construi prea multe asocieri care îi blochează capacitatea de a adormi. De asemenea, este și cel mai sigur loc în care poate dormi nou-născutul. Toate organizațiile mondiale ale sănătății confirmă și subliniază că nou-născuții ar trebui să doarmă numai pe o saltea fermă, în pătuțul lor (pentru informații suplimentare, consultați secțiunea Practici pentru somnul în condiții de siguranță).
  1. După primele 2-3 săptămâni, începeți să creați și să mențineți o rutină pentru fiecare somn (pentru informații suplimentare, consultați secțiunea Rutina culcării). Bebelușul va învăța/asocia ce se întâmplă înainte să adoarmă. Dacă creați și mențineți 4-5 elemente, le repetați pentru fiecare somn din rutină, bebelușul va învăța repede că acelea sunt momentele în care merge la culcare. Și va adormi mai ușor, pentru că are predictibilitate și securitate. Exemple de asocieri pozitive cu somnul:  
  • schimbarea în hainele de dormit
  • folosirea luminii difuze înainte de somn
  • cântați un cântec (un cântec special, pe care îl cântați numai înainte de somn)
  • plimbați-vă prin cameră cu bebelușul în brațe și spuneți noapte bună câtorva jucării
  • închideți toate luminile înainte de a pune copilul în pătuț
  • porniți zgomotul alb
  1. Folosiți zgomotul alb din ziua 1 – pentru fiecare somn, pe întreaga durată a somnului. Zgomotul alb – un zgomot monoton – ca zgomotul unui ventilator, uscător de păr, sunetul valurilor sau apei de la duș va ajuta bebelușul să se liniștească, să adoarmă mai ușor și să mențină mai mult starea de somn. Zgomotul alb este o asociere perfectă cu somnul care ajută toți bebelușii să aibă un somn mai bun. Zgomotul alb acționează ca un indiciu pentru creier că atunci când se aude acest tip de zgomot, copilul este într-o situație de somn. Atunci când merg la culcare, porniți zgomotul alb. Opriți zgomotul alb numai după ce s-a încheiat somnul. Zgomotul alb imită sunetele din pântecul mamei (care nu era un mediu tăcut) și blochează sunetele din casă.
  1. După primele 2-3 săptămâni, mențineți întunericul total în camera de somn. Întuneric când dorm, lumină când sunt treaz/ă – iată o altă asociere foarte bună cu somnul. Fiecare bebeluș este stimulat vizual de mediul înconjurător. Lumea este un loc incitant, cu tot felul de modele, forme și culori. Cu cât văd mai multe, cu atât își vor neglija mai mult nevoia de somn. Ajutați-vă micuții să aibă un somn sănătos instalând jaluzele/perdele care blochează lumina. Scopul este să obțineți un nivel de întuneric 8-9 (10 fiind nivelul cel mai întunecat) în camera de somn. Fără întuneric, cei mai mulți bebeluși se vor trezi constant, vor ațipi perioade foarte scurte de timp și nu vor putea menține starea de somn pentru un interval mai îndelungat.
  1. Înfășați copilul – nou-născuți au un reflex de tresărire – numit reflexul Moro – datorită căruia brațele și picioarele copilului tresar incontrolabil în timpul somnului. Deși este sigur și recomandat să culcați copiii pe spate, acest lucru înseamnă și că se vor trezi tot timpul, din cauza acestui reflex. Înfășând nou-născuții, îi ajutăm să se simtă calmi și în siguranță, imitând senzația de confort din uter. Puteți înfășa copilul până la vârsta de 3-4 luni sau până când începe să se întoarcă singur de pe o parte pe alta. Dacă vă înfășați copilul, asigurați-vă că doarme numai pe spate. Asigurați-vă că folosiți scutece verificate, care îndeplinesc condițiile de siguranță – care permit nou-născutului să își îndepărteze genunchii, să se miște, să îndoaie mâinile și să se simtă confortabil.

Dacă mențineți toate aceste semnale ale somnului – ca asocieri pozitive cu somnul, copilul va răspunde rapid la el și le va interpreta ca pe semnale ale somnului. Veți fi uimiți să constatați că după 2 săptămâni de repetare a rutinei și menținere a mediului de somn recomandat, copilul va începe să caște de îndată ce intrați în camera de somn și începeți rutina. Aceasta vă dovedește că creierul nou-născutului a învățat corect semnalele și îl ajută să adoarmă mai ușor.

Documente incluse in pachet